Renaştere prin naştere

Din secundele pierdute

timpul nou se plămădeşte,

Se ascunde de-ntuneric,

spre lumină se grăbeşte,

Ca prin cel ce se va naşte

să dea vieţii altă formă,

Dându-i sens eternităţii

printr-o linişte enormă.

Vremuri noi, împlinitoare,

vin de mâine să se-arate,

Să redea consensul vieţii

prin zvâcniri spre libertate,

Vin orice le-ar fi-mpotrivă,

vin ştiindu-se dorite,

Risipind vorbele goale

şi rostiri nerostuite.

Întâmplase-va şi fapta

ce acum e-ntâmplătoare

Pentru cei ce cred că vorba

chiar de-i spusă mai şi moare,

Plânsul nu-i cel ce ucide,

plansul doar îl întăreşte

Pe acel ce-şi merge drumul

şi la greu nu se opreşte.

Când ne-am prins în hora vieţii

am făcut-o din conştiinţă,

Ştim de-o viaţă ce urmează,

doar ne vrem fără de ştiinţă,

Cel ce vine ştie drumul,

ştie că-i e dat să vină,

Cu a Cerului putere

să dea altor vieţi Lumină.

Zbateri mari stau împotrivă-i

şi chiar revărsări de ape

Înalţate peste maluri

de cei ce nu-l vor aproape,

Nori de păcură în flacări

i se vor a-i sta pe urme,

Dar nu-l pot opri să vină,

nici menirea să i-o curme.

Vremuri noi, de împlinire,

noi, ca oameni vom cunoaşte,

Într-o lume care moare

e ştiut că se va naşte,

Noi vom trece peste praguri

şi va fi să n-avem teamă,

Tu, prin el te vei renaşte

fiidu-i lui, de-a pururi mamă!

Renăscând cu viaţa

Şi dacă aş putea să-ţi spun acum
De unde până unde ţine viaţa,
Chiar de aş şti că-i cel din urmă drum,
Eu aş pleca şi-aş lua cu mine ceaţa.

Dar ştiu că e nevoie să rămân
Să-ţi fiu şi piedestal, să-ţi fiu şi treaptă,
Şi doar spre Cer privesc, el mi-e stăpân
Când spun că merg pe-aceeaşi cale dreaptă!

Că n-am de unde să găsesc un cot
Pe care să dispar fără să-mi pese,
Căci nu mi-e dat să mă prefac în ciot
Îndoldorat şi galonat cu trese.

Şi mă aplec, cad, simt că mă cuprind
Rafalele ce-mi ies mereu în faţă,
Însă în jocul lor eu nu mă prind
Eu caut drumul şi răzbat prin ceaţă!

Iar dacă vântu-l simt împingător
Spre nu ştiu ce absurde căi străine,
Stau drept şi de-i nevoie mai şi mor,
Căci doar un drum îmi este pentru mine!

Şi tare-aş vrea să pot să-ţi spun acum
De unde până unde ţine viaţa...
Dar vom răzbi şi renăscând din scrum,
Uita-vom norii ce coboară ceaţa!

Foc sub cer de ploaie

Privesc spre cer şi văd că-i timp de ploaie,
Şi parcă-mi tot doresc un timp ploios,
Pe drum să curgă apa în şiroaie,
Să ne simţim trăind un vis frumos.

Să vin spre tine, să mă chemi spre tine
Să-ţi pot şopti, când trupul ţi-l privesc:
O, Doamna mea, începe-a ne fi bine,
Şi teamă n-am să-ţi spun că te doresc.

Privind spre cerul greu, plin de amprente,
Ce-şi caută izvorul însetat,
Mă simt atras de fapte elocvente,
De tot ce vom numi că s-a-ntâmplat.

Şi-i timpul de-a simţi eternitatea
Prin tot ce fi-vor clipele în doi,
Speranţa câştigându-şi libertatea
De-a spune că trăieşte-n amândoi!

Şi ploaia vine, cerul se arată
Grăbit în a ne şti de neînvins,
Grăbindu-ne spre clipa aşteptată
De-a resimţi al vieţii foc aprins.

Un actor, un singur rol

Peste forme fără formă,

printre sensuri fără sens,

Avem drept de-a pune-o punte

peste-al vieţii gol imens,

Ni se dă câte o cale,

ni se-arată şi un drum

Şi puterea de-a alege

de a spune: Nu acum!

Dintr-o simplă întâmplare

fumul se preschimbă-n foc

Care arde şi în ploaie

vreascurile cu noroc,

Doar cenuşa se adună,

jaru-i tot nestăvilit

Aprinzând în miez de noapte

focul ce a ars mocnit.

Se vor fapte judecate

şi-nţelese după plac,

Că-s destule broaşte-n lume

ca să umple orice lac,

Doar pârâul poartă-nsemnul

harului Dumnezeiesc

Apelor ce nu-şi vor moartea

şi mereu se limpezesc.

Gheata şi de frig se sparge

unind malurile-n pod

Şi când nu-i luată-n seamă

prinde apa în năvod,

Mai scufundă roata-n tină,

aruncând oiştea în gard

Ca să poată să încline

al victoriei stindard.

Printre forme fără formă

sensu-i bine definit,

Chiar şi-n sensul giratoriu

ştii de unde ai pornit,

Poleiala dă motive

de-a nu şti ca plinu-i gol,

Numai viaţa este viaţa

cu-n actor si-un singur rol.