Foc sub cer de ploaie

Privesc spre cer şi văd că-i timp de ploaie,
Şi parcă-mi tot doresc un timp ploios,
Pe drum să curgă apa în şiroaie,
Să ne simţim trăind un vis frumos.

Să vin spre tine, să mă chemi spre tine
Să-ţi pot şopti, când trupul ţi-l privesc:
O, Doamna mea, începe-a ne fi bine,
Şi teamă n-am să-ţi spun că te doresc.

Privind spre cerul greu, plin de amprente,
Ce-şi caută izvorul însetat,
Mă simt atras de fapte elocvente,
De tot ce vom numi că s-a-ntâmplat.

Şi-i timpul de-a simţi eternitatea
Prin tot ce fi-vor clipele în doi,
Speranţa câştigându-şi libertatea
De-a spune că trăieşte-n amândoi!

Şi ploaia vine, cerul se arată
Grăbit în a ne şti de neînvins,
Grăbindu-ne spre clipa aşteptată
De-a resimţi al vieţii foc aprins.

Un actor, un singur rol

Peste forme fără formă,

printre sensuri fără sens,

Avem drept de-a pune-o punte

peste-al vieţii gol imens,

Ni se dă câte o cale,

ni se-arată şi un drum

Şi puterea de-a alege

de a spune: Nu acum!

Dintr-o simplă întâmplare

fumul se preschimbă-n foc

Care arde şi în ploaie

vreascurile cu noroc,

Doar cenuşa se adună,

jaru-i tot nestăvilit

Aprinzând în miez de noapte

focul ce a ars mocnit.

Se vor fapte judecate

şi-nţelese după plac,

Că-s destule broaşte-n lume

ca să umple orice lac,

Doar pârâul poartă-nsemnul

harului Dumnezeiesc

Apelor ce nu-şi vor moartea

şi mereu se limpezesc.

Gheata şi de frig se sparge

unind malurile-n pod

Şi când nu-i luată-n seamă

prinde apa în năvod,

Mai scufundă roata-n tină,

aruncând oiştea în gard

Ca să poată să încline

al victoriei stindard.

Printre forme fără formă

sensu-i bine definit,

Chiar şi-n sensul giratoriu

ştii de unde ai pornit,

Poleiala dă motive

de-a nu şti ca plinu-i gol,

Numai viaţa este viaţa

cu-n actor si-un singur rol.