Condiţia de a refuza

Azi îmi refuz o ultima dorinţă
În ceea ce mereu am tot crezut,
Şi-mi las orice speranţă în trecut,
Ucisă, umilită-n neputinţă.

Refuz de pe acum orice-ntrebare,
Nu vreau să mai aud vreun răspuns,
Ceea ce ştiu îmi este de ajuns,
Nimic nu-i vechi, nimic nu-i nou sub soare.

Refuz să mai vorbesc de omenie,
De ceea ce-nţeleg ori nu-nţeleg,
De ceva-i spart îl iau ca un întreg
Ce spart mi se arată numai mie.

Refuz chiar să privesc spre înainte,
Nu mai privesc deloc spre orizont,
Să nu aduc cumva vreun afront
Celor ce-mi spun că nu prea sunt cuminte!

Refuz orice situaţie reală,
Părerea pentru mine o reţin,
Prefer să îmi duc viaţa clandestin
Prins de idei la mare-nghesuială.

Refuz a fi doar o utilitate,
De a fi bun doar ca un ajutor,
Iar la nevoie ţap ispăşitor
Chiar pentru cele ce vor fi-ntâmplate.

Refuz orice, îmi e destul o rană,
Refuz dar nu mă las deloc înfrânt,
De-ar fi să mor şi-n ultimul cuvânt
Vorbesc despre condiţia umană.

Avutul dor

Sunt om, deci sunt şi eu un Univers,
De-aceea mă şi simt universal,
De-aceea merg oriunde am de mers
Şi omul îmi e drag şi-mi e egal.

Nu-mi port tăcerea ca pe-un talisman
Ca să mă ştiu de toţi bine văzut,
Nici nu vorbesc, cum unii fac, în van,
Doar ca s-arăt că nu-s un om tăcut!

Sunt cel ce sunt şi-mi las cuvântul spus,
Nici nu-l grăbesc, nici nu îl domolesc,
Şi nici de timp nu mă mai las sedus
Când vrea să-mi ceară să îmbătrânesc.

N-am teamă dacă cerul e-norat,
Ştiu că în zori va fi din nou senin
Şi mai curat. De ploaie fiind spălat
Pot să prevăd furtunile când vin.

Sunt om, ca om am multe întrebări
Ce-şi au şi dau la altele răspuns,
Am drumuri şi-o mulţime de cărări
Şi nu am timp să fac ceva pe-ascuns.

Nu-mi este greu, dar nici nu-mi e uşor,
Să spun ce simt când mulţi mă izgonesc,
Să spun cuiva că tot mai am un dor...
Să fiu copil când spun că nemuresc!